”Cine ești tu?” a întrebat omida.
”Eu nu prea știu cine sunt în momentul de față. Cel mult pot spune cine am fost azi dimineață când m-am trezit, însă sunt sigur că de atunci m-am schimbat de mai multe ori”

Lewis Carroll – Alice în Țara Minunilor

Conform psihologiei dezvoltării, ființa umană (copil sau adult) are nevoie de feedback-ul mediului (persoane și situații) pentru a se forma ca identitate unică și separată de ceilalți. Persoana ca identitate unică nu deține puterea particularului în sine, ci ea pleacă de la mai multe elemente generale pe care le găsește în jurul său și pe care le combină într-o formă unică și irepetabilă. Indiferent dacă ne place sau nu, suntem suma caracteristicilor pe care le au părinții, bunicii și străbunicii noștri. Totodată, suntem și suma experiențelor noastre care ne-au modelat până în momentul în care ne întrebăm cine suntem ca persoane. Elementul care ne ”salvează” de determinismul direct al părinților și al experiențelor anterioare este dat de libertatea noastră de alegere. Noi putem alege modul în care combinăm aceste caracteristici și experiențe, astfel încât să ne putem defini ca persoane unice. Prin intermediul proceselor conștiente și inconștiente alegem să fim ceva asemănător, ceva opus sau ceva intermediar atunci când ne comparăm cu cei din jurul nostru, sau cu valorile și principiile culturale.

În afara modalităților directe de formare a unicității personalității menționate mai sus (părinți și experiențe), aceasta mai poate fi ”construită” și indirect prin intermediul jocului liber și al creațiilor artistice. Cum? Prin identificarea cu personajele din cărți sau cu rolurile asumate în cadrul jocului liber, ne putem extinde experimental granițele eului. Putem încerca roluri și identități noi în mediul sigur al imaginarului, unde consecințele negative ale propriilor alegeri și acțiuni sunt inexistente. Cu alte cuvinte putem deveni ceea ce ne-am dorit tot timpul să fim, dar nu am avut curajul, sau timpul, sau oportunitatea. Este vorba despre acel eu ideal pe care-l putem ”pune la muncă”, în contextul situațiilor imaginare, pentru a observa dacă este compatibil cu celelalte părți ale personalități noastre și dacă ”se simte” confortabil. Atenție, există persoane care pot duce la extrem ”fuga” în imaginar și care transformă mijlocul în obiectiv. Adică lectura și rolurile din jocul liber nu mai sunt mijloace prin care sunt exersate ipostaze noi pentru ca mai apoi acestea să facă parte din eul real, ci sunt modalități prin care individul poate scăpa de realitatea care-i provoacă suferință. În această a doua situație este nevoie de ajutor și suport astfel încât individul să nu piardă contactul cu realitatea și să reușească să-și rezolve problemele care produc disconfort emoțional.

Principalele modalități indirecte prin care creațiile literare (cinematografia) susțin dezvoltarea personalității umane:

• Dezvoltarea abilităților implicate în ”Teoria Minții”. Teoria minții este capacitatea cognitivă de a intui și de a înțelege stările emoționale ale altei persoane. Totodată, ajută individul să diferențieze nuanțele relațiilor sociale și să prezică rapid și eficient dacă oamenii din jurul său sunt periculoși sau de încredere, amici sau dușmani, furioși sau blânzi etc. Concret vorbind, prin intermediul poveștilor, individul devine capabil să privească/citească/audă modul în care personajele interacționează, mimând mental interacțiunile sociale din lumea reală și exersând abilitățile cognitive implicate în ”teoria minții”;
• Dezvoltarea empatiei. Empatia este capacitatea umană de a înțelege și de a împărtăși suferința altei persoane. Cercetătorul Paul Zak a studiat legătura dintre empatie și hormonul numit oxitocină. El a reușit să dovedească că un creier care sintetizează oxitocină predispune individul să manifeste față de semenii săi comportamente de încredere, de grijă și de compasiune. Cu alte cuvinte, oxitocina ne face mai sensibili la indicatorii sociali din jurul nostru și ne dă impusul să acționăm. O narațiune care reușește să ne capteze atenția, ne ”mișcă” emoțional și al cărui subiect rezonează cu ceva anume din experiența noastră de viață este un bun suport pentru exersarea capacităților noastre empatice pe care mai apoi le vom manifesta în exterior prin comportamente concrete orientate către cei din jur;
• Dezvoltarea imaginației. Deoarece în momentul în care citim creierul încearcă instinctiv să-și imagineze ceea ce autorul descrie, acest lucru este un foarte bun exercițiu pentru dezvoltarea imaginației;
• Psihoeducație. Dobândirea de informații generale în ceea ce privește emoțiile, stările emoționale, gândurile, comportamentele, precum și legăturile existente între toate acestea;
• Insight (introspecția). Prin intermediul lecturii individul își poate dezvolta granulația emoțională: identificarea, numirea, exprimarea propriilor emoții, dezvoltarea abilităților de reglare emoțională și acordarea unui sens experiențelor emoționale personale;
• Catharsis (eliberarea de tensiunea emoțională). Identificarea cu personajele care acționează în vederea reducerii tensiunii emoționale poate contribui într-un anumit grad la trăirea și descărcarea anumitor emoții care nu au fost exprimate;
• Dezvoltarea abilităților e rezolvare a problemelor/conflictelor. Cărțile pot cuprinde situații în care sunt rezolvate anumite conflicte și în care sunt prezentate amănunțit toate etapele: definirea problemei, descoperirea soluțiilor alternative, alegerea soluției potrivite, planificarea, acțiunea, consecințele. Marele avantaj al lecturii (ca și în cazul jocului) este că tot acest proces în face în experimentând un grad semnificativ de siguranță;
• Dezvoltarea flexibilității relaționare. ”Expunere” prin intermediul lecturii la tipologii variate de relaționare. De asemenea, expunere la situații relaționare pline de ambiguitate și confuzie;
• Reducerea sentimentului de izolare socială. Prin identificarea cu personajele, dar mai ales cu anumite trăsături specifice de personalitate, cititorul poate ajunge la concluzia că mai sunt și alte persoane/personaje care trec prin aceleași greutăți și că este perfect normal să experimentezi anumite stări emoționale care produc disconfort. De obicei, recunoașterea acestui lucru reprezintă primul pas către rezolvarea dificultăților emoționale;
• Dezvoltarea unui set de principii și valori. Uneori, personajele din cărți se confruntă cu situații extreme cu un puternic impact emoțional care adesea implică o transformare semnificativă prin recalibrarea sistemului de valori și principii. Cercetări efectuate în anii 1960 și 1970 au evidențiat că tinerii și copiii albi care au citit/auzit povești cu protagoniști de culoare au dezvoltat o perspectivă mai toleranță vis-a-vis de persoanele de culoare. De ce? Deoarece atunci când o persoană citește despre stările emoționale ale unui personaj, în creierul său sunt stimulate aceleași regiuni neuronale care sunt activate când ea însăși experimentează acele trăiri. Drept consecință crește și gradul de empatie și toleranță resimțit față de categoria socială din care personajul face parte;
• Reducerea stigmatizării. Prin identificarea cu personajele fictive care experimentează situații similare, se poate reduce stigmatizarea în legătură cu experiențele considerate inacceptabile din punct de vedere social. Acest lucru poate conduce la o îmbunătățire a imaginii de sine;
• Recunoașterea inevitabilității unor evenimente și a faptului că omul are o putere limitată de control. Cu alte cuvinte o expunere indirectă la situații impredictibile, ambigue și ambivalente;
• Relaxare. Deoarece lectura presupune o atenție concentrată în momentul prezent, ea poate oferi o pauză de la îngrijorările legate de viitor și ruminațiile legate de trecut.

Prin particularitățile sale lectura poate fi considerată o fereastră orientată simultan către două lumi – pe de o parte către lumea interioară a individului deoarece poate fi un proces prin care ne cunoaștem și ne înțelegem mai bine, iar pe de altă parte ne scoate în evidență conexiunea existentă între experiențele noastre subiective și umanitatea pe care o împărtășim cu toții.

Așa că, citește o carte sau mergi să vizionezi o piesă de teatru sau un film. Iar dacă îți vine să râzi sau să plângi, fă-o! Este hrană pentru creierul tău și te poate motiva să faci schimbări semnificative în viața ta.