Iubirea este un concept utilizat în legătură cu aproape orice: iubirea de sine, iubirea față de partener, iubirea față de copil, iubirea față de țară, iubirea față de natură, iubirea față de aproapele, iubirea față de dușmani, iubirea față de animale, etc. Dar, deși utilizăm același cuvânt, diferențele sunt mai mult decât evidente, de exemplu între iubirea față de aproapele și iubirea față de propriul copil. Aici, diferența este dată de intensitatea cu care este resimțită emoția și, cel mai important, de comportamentele externe prin care se manifestă. De asemenea, când apar dificultăți în cadrul relațiilor de cuplu sau între părinți și copii, de fapt se percepe absența anumitor comportamente concrete și/sau apariția altor comportamente: ”Nu mă mai iubește la fel de mult ca înainte pt că nu mă mai ascultă și pentru că vorbește mai puțin cu mine! Nu mai petrece timp cu mine! Nu mă mai întâmpină când ajung acasă!”. Aproape de fiecare dată când vorbim despre iubire îi atașăm câteva atribute cuantificabile (comportamente, atitudini observabile, etc), dar este foarte greu să ajungem la ființa ei, nu reușim să trecem dincolo de stereotipurile sociale și de tiparele pe care le-am moștenit în sânul familiilor noastre.
De-a lungul timpului iubirea, în esența ei, a fost un subiect ”apetisant” pentru mulți gânditori ai omenirii, începând cu Platon și terminând cu cele mai noi teorii din sociologie și psihologie. Însă o abordare cuprinzătoare o putem găsi la Stephen Levine, care, în cadrul publicației Journal of Sex & Marital Therapy, nr. 31/2005, se întreabă: Deci, până la urmă, ce este iubirea?
Iubirea este un sentiment complex
Iubirea, ca orice alt sentiment uman, este un construct complex format din emoții, gânduri, atitudini, așteptări, etc. Uneori aceste lucruri se pot afla în contradicție unele cu altele, de exemplu atunci când mărturisim cuiva că îl iubim, dar resimțim și puțină teamă deoarece nu știm dacă ni se va răspunde conform așteptărilor sau dacă iubirea noastră va fi împărtășită. În alt context putem simți simultam iubire, tristețe și dezamăgire față de o persoană semnificativă care în trecut ne-a jignit sau ne-a rănit.
Supoziția că iubirea implică o singură trăire emoțională (”pozitivă” & continuă) și că are de-a face doar cu ceea ce se întâmplă în prezent este o simplificare riscantă deoarece creează un set de așteptări nerealiste în ceea ce privește experimentarea ei și deoarece îi știrbește din complexitate, adică din frumusețe.
Iubirea este un angajament
În general, ne așteptăm că iubirea să presupună respect reciproc, fidelitate sexuală, intimitate psihologică, plăcere sexuală, sprijin emoțional, plăcerea de a fi în compania celuilalt și un echilibru între individualitate/independență și timp petrecut împreună.
Angajamentul față de persoana iubită implică răbdarea nestăvilită de a persevera în relația cu celălalt și de a-i oferi sprijin, astfel încât să ne creștem reciproc oportunitățile de dezvoltare mentală și fizică, să ne asigurăm o stabilitate financiară, să ne simțim împliniți în plan profesional, dar și în plan familial. Ne alegem partenerii cu dorința tacită de a primi de la ei sprijin și stabilitate emoțională ca să putem evolua, dar și pentru a face față provocărilor vieții. De foarte multe ori declarațiile noastre de iubire au funcția de semnaliza faptul că acest angajament este în continuare valabil.
Iubirea este efort mental
La începutul relaţiei, iubirea este alimentată de versiunea idealizată a partenerului. Această versiune devine din ce în ce mai realistă odată cu trecerea timpului și începem să observăm că partenerul are şi defecte, nu doar calităţi. Chiar şi aşa, dezamăgirea provocată de confruntarea cu defectele partenerului nu ne determină să renunţăm la angajamentul luat, ci, dimpotrivă, ne face mai activi (sau cel puțin așa ar trebui) în vederea descoperirii altor aspecte pozitive sau a descoperirii altor strategii de îmbunătățire a relației. Efortul mental depus pentru a ajunge la o bună cooperare şi convieţuire cu partenerul este un proces dinamic ce prezintă fluctuaţii, indiferent cât de fericiţi suntem împreună. Cu alte cuvinte, iubirea este efortul mental depus pentru a menţine actual angajamentul.
Iubirea este un „contract”
Știu că acest ultim punct nu va fi pe placul idealiștilor, dar iubirea presupune și asumarea unor îndatoriri și responsabilități mai… concrete. Odată cu depășirea perioadei de îndrăgostire, devenim mult mai realiști în ceea ce privește planurile de viitor și în ceea ce privește posibilele avantaje ale traiului în doi – ”Ce îmi poate oferi partenerul din punct de vedere social, economic, sau al evoluției profesionale.” O relație matură implică și această carateristică ”contractuală” conform căreia cei doi parteneri reușesc să negocieze eficient aspectele financiare, responsabilitățile cotidiene sau suportul necesar pentru dezvoltarea profesională. De exemplu, este extrem de frustrant și de nedrept ca un singur partener să susțină financiar familia în condițiile în care celălalt nu face eforturi pentru a se angaja și nici nu-și asumă responabilități suplimentare în cadrul gospodăriei (creșterea copiilor, activități casnice).
Iubirea este un sentiment complex ce poate avea multe sensuri și poate lua diferite forme, un sentiment care, în funcție de vârstă, istoric de viață etc., este experimentat diferit de fiecare dintre noi și care ne poate ”șopti” multe despre ceea ce suntem noi ca persoane. Trebuie doar să fim deschiși și să ascultăm.
