Pasiunea pentru călătorii m-a determinat să compar aproape toate aspectele existenței umane cu cel al călătoriilor. Astăzi a sosit timpul relațiilor de cuplu 🙂 Plecând de la principiul ”modul în care călătorim spune ceva despre modul în care iubim”, putem să ne jucăm și să urmărim în paralel principalele caracteristici ale călătoriilor și ale relațiilor de cuplu:

• Destinație precisă sau lipsa destinație. Călătorim și ne bucurăm de ceea ce ne oferă experiența la fiecare pas, fiind deschiși la posibile rute și destinații alternative. Sau avem obiective exacte cu destinații precise;
• Asumarea riscurilor. De fiecare dată când plecăm la drum, sperăm că totul va fi bine și, totodată, suntem dispuși să ne asumăm riscurile care pot face călătoria mai interesantă;
• Solitar sau în doi. Când pleci ”singur” la drum ești atent doar la tine (dorințele și nevoile tale), în timp ce călătoria în doi presupune un grad ridicat de responsabilitate asumată pentru binele companionului de drum;
• Funcțiile supraordonate ale călătoriei. Orice comportament uman poate avea trei funcții principale: de a obține, de a evita și/sau de a comunica. Astfel, putem călători ca să umplem anumite goluri emoționale interioare (a obține), ca să uităm cele întâmplate (a evita), sau ca să ne dovedim că suntem capabili (a comunica). Fiecare dintre noi are motorașul lui interior.

În continuare vom explora aceste caracteristici din perspectiva relațiilor de cuplu, urmând apoi să decidem dacă paralela este una fezabilă.

 

Rigiditate sau flexibilitate obiectivelor  

Rigiditatea destinației atrage după sine și rigiditatea proceselor prin care dorim să ajungem la respectiva destinație. Când ne setăm o destinație fixă sau un obiectiv rigid în cadrul relației de cuplu (casă, copii, statut, etc.), există două riscuri majore:

• Urmărirea obsesivă a obiectivului și rigiditatea acțiunilor împiedică manifestarea autenticității în cadrul relației deoarece riscăm să fim atenți doar la obiectivele noastre fără să mai fim în contact cu noi sau cu partenerii noștri;
• Adesea se întâmplă ca urmărirea acestor obiective precum și atingerea lor să fie însoțite de nivele considerabile de anxietate, neliniște și iritare.

Modelul rigid de călătorie și de relaționare în cuplu devine apetisant atunci când avem îndoieli legate de propria noastră valoare (de exemplu: ne percepem ca fiind persoane mai puțin competente) sau dacă avem nevoie de cineva care să ne seteze anumite limite (exemple: excesele comportamentale – alcool, cheltuirea banilor, viață dezorganizată), pentru că nu suntem capabili să ni le trasăm singuri. Practic, căutăm pe cineva care să ne structureze comportamentele exterioare pentru că noi suntem prea ”împrăștiați” și prea temători să facem aceste lucruri singuri.

Abordarea reciprocă și flexibilă a obiectivelor și standardelor în cadrul relației de cuplu ne oferă posibilitatea să ne focusăm pe momentul prezent și să nu pierdem din vedere nevoile emoționale ale partenerului.

 

Asumarea riscurilor călătoriei – frica de intimitate

Atunci când evităm să ne asumăm riscuri există pericolul ca dezvoltarea personală și relațională să stagneze. Orice evoluție presupune riscuri. Exprimarea vulnerabilităților și a micilor noastre secrete creează intimitate în cadrul relațiilor dar, totodată, implică un anumit grad de risc, deoarece partenerul poate alege conștient sau inconștient să fie îngerul sau demonul nostru. Înger, pentru că are oportunitatea să ne ofere siguranța emoțională necesară evoluției noastre. Demon, pentru că poate utiliza aceste cunoștințe pentru a ne manipula și pentru a ne răni.

Frica în ceea ce privește intimitatea în cuplu este normală, dar să fugi de relații sau să ai o viață de cuplu lipsită de intimitate pot produce multă suferință emoțională.

 

Responsabilitatea față de binele partenerului

Orice relație de cuplu este unică în felul ei deoarece este rezultatul combinării particularităților a două persoane care sunt diferite (personalitate, trecut, obiceiuri, preferințe etc). De aici apar și principalele dificultăți în ceea ce privește modul în care fiecare dintre noi privește relația de iubire. Erich Fromm afirmă că iubirea este o caracteristică a ființei umane și că aceasta ființează în noi indiferent dacă suntem sau nu într-o relație. Principala manifestare în exterior a acestei caracteristici constă în modalitatea concretă prin care ne asumăm responsabilitatea față de binele celui de lângă noi, indiferent dacă este copilul, partenerul sau prietenul nostru. Altfel spus, este vorba despre atitudinea, comportamentele și gândurile noastre cu ajutorul cărora depunem un efort susținut pentru a ieși în întâmpinarea nevoilor emoționale ale celuilalt.

Responsabilitatea față de nevoile și binele celuilalt, precum și capacitatea de a depune efort în acest sens, nu sunt o consecință firească a relației, ci o particularitate a personalității noastre pe care o putem exersa în mod conștient.

 

Obținerea vindecării (umplerea golurilor emoționale) & Evitarea singurătății (relațiile toxice)

Este firesc să ne dorim pe cineva aproape care să ne satisfacă nevoia de a fi iubiți și acceptați, care să fie lângă noi în momentele dificile și care să ne oglindească manifestarea unică a personalității etc. Impasul apare atunci când un partener își satisface în mod ”excesiv” (inflexibil, acuzator, criticând, controlând etc) aceste nevoi, în contul unor răni din trecut și fără a avea în vedere nevoile emoționale ale celor din jur. De asemenea, se poate întâmpla ca principala funcție a relației să fie combaterea sentimentelor de singurătate și de neputință. Nu de puține ori persistăm în relații care ne rănesc deoarece ne păcălim, spunându-ne: ”O să se schimbe…Chiar dacă se comportă în felul asta, știu că în sinea lui/ei este o persoană bună…Oricum este mai bine decât să fiu singur/ă”.

Și uite așa trec zile, luni și ani, iar rănile noastre din trecut nu se vindecă deoarece nu avem fundamentul unei relații solide bazate pe cunoaștere de sine, pe intimitate și pe dorința de a evolua împreună. Astfel, ne bucurăm de firimiturile amare pe care le primim într-o relație insuficientă pentru că ne temem să nu pierdem aproape ”nimicul” pe care îl avem. Conduși de această teamă, evităm să ne exprimăm nevoile, să fim ceea ce suntem noi ca persoane și să avem o relație de cuplu satisfăcătoare.

În concluzie, atunci când plecăm într-o călătorie relațională trebuie să avem la noi următoarele: harta nevoilor noastre emoționale, bidonul cu spontaneitate, pelerina unei relații sigure și ”puterea ursului” pentru momentele de îndoială.

Drum bun!