V-ați întrebat vreodată câte semnificații poate avea simpla expresie: „Bărbații, tot bărbați!”? Am observat că, în funcție de atitudine și de context, această expresie poate avea o multitudine de sensuri: de la empatie autentică și acceptare necondiționată, trecând prin înțelegere resemnată, și, uneori ajungându-se până la reproș ascuns ori critică acidă. Însă, dincolo de aceste sensuri exterioare, care au mai mult de-a face cu contextul în care este utilizată, expresia surprinde și un adevăr universal de necontestat: barbații și femeile sunt diferiți. Dar, ce-i determină pe bărbați să fie ceea ce sunt? Există elemente ale masculinității care sunt universal valabile? Cum se formează identitatea masculină? Care sunt principalii vectori care influențează negativ formarea identității masculine? Fără a avea pretenția de a epuiza subiectul în rândurile ce urmează, voi încerca să ating puțin subiectul.

Pentru început ar fi interesant să vedem ce ne șoptește nivelul biologic: toți bărbații au fost, inițial, femei. Da, ați citit bine! Din punct de vedere biologic programarea de bază la nivel embrionar este feminină. Cromozomul Y, care definește sexul bărbatului, este o „adăugare ulterioară” pentru că formațiunea testiculară de gen masculin ”prinde viață” numai dacă intervine gena răspunzătoare cu schimbarea sexului inițial, adică cel feminin. După concepere, în primele nouă săptămâni, se dă o adevărată „luptă genetică” și hormonală pentru conturarea genului masculin. Cu alte cuvinte, dacă structura cromozomială de bază și-ar urma cursul în mod firesc, atunci orice nou născut ar fi femeie (Riso, 2013). Biologia ne atrage atenția asupra faptului că identitatea masculină, chiar din perioada intrauterină, este caracterizată de originea sa feminină și de opoziția față de feminitate pentru a se putea defini pe sine. Acest lucru nu trebuie înțeles din perspectiva că cele două principii, masculin și feminin, ar fi contradictorii sau că s-ar afla într-o opoziție de nereconciliat, ci mai degrabă ne sugerează originea comună și acea nostalgie a originilor complexe și „împăciuitoare”, descrisă  atât de frumos de Mircea Eliade (Eliade, 2013).

Însă, dacă avem această origine comună, după care se pare că tânjim apoi toată viața, cum ajungem să fim atât de diferiți și cum bărbații reușesc să se diferențieze atât de radical de femei? Răspunsul este dat de către influențele culturale, sociale și familiale. Spre exemplu, imediat după momentul nașterii, specialiștii au observat o diferență semnificativă în ceea ce privește modul în care sunt îngrijiți băieții, în comparație cu fetele. În general, tații mângâie și ating mai puțin băieții, deoarece aceștia trebuie să fie independenți și puternici când vor ajunge adulți. Ulterior, în timpul copilăriei mici, mamele manifestă tendința de a comunica mai mult cu fetele despre emoții, fiind, totodată, mult mai expresive din punct de vedere emoțional decât în relația lor cu băieții. De asemenea, mamele vorbesc mai mult cu fetele despre tristețe, frică și disconfort emoțional, iar cu băieții vorbesc mai mult despre furie, curaj și control. Când băieții sunt triști sau temători, din diferite motive, așteptarea lor este ca mama sau tata să NU le valideze aceste emoții pentru că această validare ar fi un semn de slăbiciune (Lamb, 2010). Toate aceste „obișnuințe” devin un stereotip social ce este impus deopotrivă băieților și bărbaților în mod inconștient de părinți, prieteni, rude, societate, etc. Stereotipul social presupune conformarea la un anumit „cod al băieților/bărbaților”, compus din patru elemente:

1. bărbatul trebuie să dea dovadă de stoicism, independență, stabilitate;

2. bărbatul trebuie să dea dovadă de agresivitate în urmărirea propriilor scopuri;

3. bărbatul trebuie să evite dependența, manifestarea căldurii emoționale și a empatiei;

4. bărbatul trebuie să fie interesat de statut, dominare și putere. (Pollack, 1998)

„Codul bărbaților” nu este o invenție contemporană, el este menționat de-a lungul istoriei în scrierile mitologice precum și în majoritatea ritualurilor de inițiere cu ajutorul cărora se marca „trecerea de la statutul de băiat, la statutul de bărbat”. Majoritatea ritualurilor de inițiere au/aveau la bază dovedirea puterii fizice, îndurarea durerii fizice și psihice precum și reprimarea manifestărilor emoționale sau a vulnerabilității.

Un alt aspect ce impune reflexie este faptul că identitatea masculină, din punct de vedere psiho-social, se formează mai mult prin negarea identității feminine și mai puțin prin identificarea cu figurile masculine din cadrul familiei. Băieții experimentează mai des „pedeapsa” atunci când manifestă comportamente care sunt „opuse” genului lor (dependența în relații, manifestarea compasiunii, exprimarea vulnerabilității), în timp ce fetele sunt încurajate să manifeste și alte comportamente care nu sunt „specifice” identității lor (competiție, independență, etc). Adesea, stereotipul social impus băieților conduce la formarea unei identități masculine distorsionate care se dovedește a fi extrem de rigidă și dificil de modificat. Bărbații învață, de când sunt băieți, să-și limiteze exprimarea emoțiilor și să evite manifestarea vulnerabilității. Practic ei sunt fortați să poarte o mască a puterii și a independenței și să-și nege complet partea emoțională (exprimarea emoțională, vulnerabilitatea, disponibilitatea emoțională, etc). Acest lucru îi conduce pe bărbați la o existență trunchiată și plină de suferință din mai multe motive:

• fără ghidajul emoțiilor este aproape imposibil să cunoască cine sunt, să intre în contact cu nevoile lor fundamentale, cu dorințele profunde și cu ceea ce este cu adevărat important pentru ei;
• contactele sociale, indiferent că vorbim de relații de cuplu, relații părinți – copii sau alt gen de relații, sunt lipsite de autenticitate și prezență emoțională, deoarece bărbatul, fără integrarea planului emoțional, este doar parțial prezent în cadrul acestor relații;
• confuzia dată de standardul dublu (ce simt și ce li se cere să simtă) îi determină să fie ambivalenți, nehotărâți, evitanți, anxioși.

Un bărbat complet este bărbatul care reușește să învingă stereotipurile sociale și culturale, care reușește să intre în contact cu propriile emoții și nevoi, care își exprimă asertiv emoțiile, care este capabil de disponibilitate și conexiune emoțională autentică, care nu se teme să-și facă cunoscute propriile vulnerabilități emoționale și slăbiciuni. Până la urmă exprimarea vulnerabilității emoționale în fața celorlalți reprezintă actul suprem de curaj și bărbăție.

 

Bibliografie:

• Walter Riso; Afectivitatea bărbatului; Editura All Educational; București; 2013.
• Michael Lamb; The role of the father in child development; Editura John Wiley & Sons, Inc., Hoboken; New Jersey; 2010.
• William Pollack; Real Boys; Editura Owl Books Henry Holt and Company; New York; 1998.
• Mircea Eliade; Nostalgia Originilor; Editura Humanitas; București; 2013.