”Mi-ar plăcea să nu mai fiu hobby-ul părinților mei ”

un adolescent

 

Sunt persoane ”adulte” ce prezintă o incapacitate ”cronică” de a lua decizii, care încep sau termină propozițiile cu una din sintagmele ”nu știu”, ”poate altă dată” sau ”mă mai gândesc”, chiar dacă răspunsul este evident pentru toți ceilalți. Persoane ”adulte” ce evită situațiile noi sau asumarea responsabilităților deoarece se tem de eșec: ”Dar, dacă nu o să-mi iasă?!”, ”Dacă nu o să fac față?!”. Persoane ”adulte” ce au nevoie în mod constant de suport chiar dacă sarcina este cu mult sub capacitățile și abilitățile lor ”Cum mă sfătuiești să fac?”, ”Nu încep lucrul fără tine!” Dincolo de blocajul psihologic firesc, cauzat de complexitatea situațiilor, majoritatea acestor persoane manifestă aceste dificultăți deoarece au fost deposedate, în timpul copilăriei, de experiențele absolut necesare ce stau la baza formării unui individ Adult și Matur.

Metodele prin care un copil este deposedat de aceste importante experiențe, sunt:

• Hiperprotecția. Adulții apelează la hiperprotecție pentru a înlătura toate obstacolele din viața unui copil, inclusiv acele obstacole din care copilul ar putea învăța deprinderi și abilități noi – ”Uneori, experiențele negative sunt adevăratele școli ale vieții. Învățăm mult mai mult din greșeli decât din instrucțiuni” (David Elkind, psiholog educațional).
• Perfecționismul. Este metoda prin care adulții se străduiesc să ofere copilului cele mai bune șanse de a face față într-o societate care este în continuă transformare și dezvoltare. Dar, pentru a fi ”perfect” trebuie să depui mult efort și trebuie să deții multă, foarte multă informație, astfel, în fiecare zi după școală, copilul are următorul program: luni – pian; marți – germană; miercuri – pregătire limba romană; joi – pregătire matematică; vineri – engleză; sâmbătă – chineză (…așa ne distrăm în weekend!). Toate aceste activități sunt desfășurate în detrimentul jocului liber, ”principala activitate care susține procesele cognitive implicate în dezvoltarea creativității/imaginației” (după cum susține Jaak Panksepp, profesor neuroștiințe) și în dezvoltarea abilităților sociale (colaborare, împărtășire, cooperare). Un studiu din 1997 arată că în anul 1981, 40% dintre copii se jucau fără a fi supravegheați în mod direct de părinți, iar în anul 1997 numai 25% dintre copii mai aveau această ”libertate”.
• Supraimplicarea. Din dorința ca lucrurile să iasă BINE, adulții efectuează și activitățile pe care copilul le-ar putea face în mod independent (îmbrăcat, încălțat, teme etc.). Manifestarea independenței în perioada copilăriei este importantă deoarece este principala formă prin care copilul își construiește un concept de sine pozitiv, iar un concept de sine pozitiv oferă copilului curaj atunci când trebuie să fie întreprinzător și îl ajută să privească într-un mod pozitiv eșecul.
• Controlul. Adulții pot controla excesiv viața copilului pentru a evita eșecul/accidentele, dar, și  pentru a răpi micile secrete inofensive din viața copilului. Lipsa unor limite clare, în ceea ce privește controlul manifestat de adulți, afectează modul în care copilul își construiește propriul sistem de limite, precum și modul în care va respecta la rândul său limitele celorlalți.

Studiul efectuat de sociologul Frank F. Furstenberg de la Universitatea din Pennsylvania, a evidențiat faptul că maturitatea nu începe acolo unde se termină adolescența, ci există o zonă ”gri” (a post-adolescenței) în intervalul de vârstă cuprins între 20 – 30 de ani și denumită ”maturitate timpurie”. În general, persoanele care nu au fost spijinite în copilărie să devină autonome și independente (atât cât le permitea vârsta și nivelul de dezvoltare), deși se află în acest interval de vârstă și deși sunt percepuți ca adulți, nu prezintă funcționalitatea unei persoane adulte, deoarece nu au trecut SINGURI peste ”examenele” independenței și autonomiei din copilărie. Ulterior, funcționalitatea deficitară în planul autonomiei și independenței se poate menține pe tot parcursul vieții dacă nu este abordată într-un mod conștient.

 

Bibliografie

Hara Estroff Marano, ”A nation of wimps: The high cost of invasive parenting”, Ed. Crown Archetype, 2008.