Jocul este o nevoie fundamentală a omului! Atunci când eram copii nu era o problemă să ne jucăm, pentru că jocul reprezenta una din caracteristicile copilăriei. Dar cum rămâne cu această nevoie la vârstă adultă? Dispare odată cu trecerea anilor? Specialiștii în sănătate mintală afirmă că deși nevoia este la fel de mare la vârsta adultă, uneori poate chiar mai mare datorită nivelul crescut de stres experimentat în viața cotidiană, ea nu este satisfăcută niciodată pe deplin. Un studiu ne arată că în medie, pe zi, un copil de grădiniță râde de aproximativ 300 de ori. De câte ori râde un adult? De…17 ori pe zi!?!

În general avem tendința de privi jocul ca pe ceva ce este opus altor „treburi serioase”: muncă, creșterea copiilor, implicare civică, etc. Sau, ca pe o metodă prin intermediul căreia ne satisfacem alte nevoi fundamentale – ex. nevoia de relaxare, dobândirea de competențe și abilități, etc. Însă, jocul este mai mult decât o activitate prin intermediul căreia putem atinge un obiectiv/scop supraordonat (abilități, relaxare, imagine de sine pozitivă), el este un scop/obiectiv în sine. Practic, doar jucându-ne de dragul jocului în sine, ne satisfacem nevoia fundamentală de joc și ludic.

Principala caracteristică a jocului care ne satisface nevoia fundamentală este dată de lipsa obiectivelor, a metodelor și a responsabililor. Chiar și banalul obiectiv „de a ne relaxa” îi poate știrbi calitatea „curativă”, deoarece presupune o evaluare ulterioară: ne-am relaxat sau nu?!? De asemenea, formele de joc ce presupun competiție, respectarea unor reguli stricte și în cadrul cărora există o modalitate prin care ne comparăm performanța cu ceilalți sau cu noi înșine au o redusă „valoare nutritivă” în ceea ce privește satisfacerea nevoii de ludic. Deseori, în cadrul jocurilor structurate pe baza regulilor și a competiției, putem experimenta mai mult stres decât la muncă.

Principalele caracteristici ale jocului nutritiv:

• O manifestare spontană și liberă a identității individului în exterior. Ca activitate fără reguli rigide și fără consecințe directe asupra noastră și a celor din jur, jocul ne oferă posibilitatea de a ne exprima liber și spontan.
• Presupune exprimarea puterii noastre creatoare ce nu este îngrădită de reguli sau norme sociale. Practic, când ne jucăm suntem suverani pe resursele interne, posibilitățile de manifestare și modalitățile de exprimare. Suntem un fel de mici dumnezei care caută să-și exprime suveranitatea propriei existențe în fața altor mici dumnezei.
• Jocul ca exprimare liberă și spontană a suveranității ne oferă posibilitatea auto-definirii propriei noastre identități. În cadrul jocului putem afla cine suntem, ce este important pentru noi și ce ne definește ca individualități.

Pentru că fiecare individ este unic și pentru că jocul presupune manifestarea spontană a creativității, tipologia jocurilor este infinită. Important este să depășim stereotipurile sociale (prezentate mai jos) care ne împiedică să ne manifestăm. Trebuie doar „să ne dăm voie”, fără să analizăm, să evaluăm și să criticăm propriile noastre acțiuni, comportamente sau cuvinte. Este ca și cum am desena, dar fără un model mental a ceea ce vrem să desenăm, ci, pur și simplu, așezăm culori pe hârtie, în funcție de stările noastre interne. Este ca și cum am sta întinși pe o pajiște și am elabora povești cu ajutorul norilor cu forme complexe, sau ca și cum am dansa, fără muzică, în funcție de cum ne dictează picioarele. Acest tip de joc liber am pierdut odată cu instalarea pseudo-ireversibilă a maturității. Singura limită a jocului liber ar fi  respectarea normelor sociale de adecvare la contextul în care ne aflăm. Ar fi nepotrivit să începem să ne jucăm când partenerul ne spune că a avut o zi foarte stresantă la muncă și simte că explodează.

Beneficiile oferite de joc au fost observate și descrise de numeroase personalități ale istoriei universale. În urmă cu 3000 de ani, regele Solomon afirma: „Inima veselă este cel mai bun medicament, în timp ce un spirit trist usucă chiar și oasele”. Friedrich Nietzsche face referire la faptul că o atitudine jovială ne poate ajuta mult  atunci când încercăm să răspundem unor întrebări dificile: „Nu cunosc altă modalitate de a mă ocupa de sarcinile importante decât în joacă”. Iar Friedrich Schiller este filosoful care a constatat că putem deveni ființe complete doar în cadrul jocului, adică atunci când ne exprimăm individualitatea: „Omul este întreg doar atunci când se joacă”.

Specialiștii evidențiază următoarele efecte pozitive ale activităților ludice:

• Reduce stresul pe care îl resimțim zilnic. Stresul poate acționa asupra psihicului nostru conform principiului „picăturii” – sigur și, uneori, ireversibil – predispunându-ne diferitelor tulburări de sănătate mentală ce au ca simptome: sentimente de inadecvare, furie, tristețe, tendința retragere din contexte sociale, etc. Jocul și umorul spontan oferă posibilitatea minții noastre de a se deconecta și de a se încărca cu energie psihică pozitivă (un concept de sine pozitiv, o repoziționare față de situația dificilă, etc.), ceea ce conduce la o soluționare eficientă a situațiilor stresante;
• Evadare din rutina zilnică. Munca pe care o depunem zilnic este caracterizată, cu mici excepții, de predictibilitate și rutină, dar noi, pentru a funcționa la niște parametri optimi, avem nevoie să ne exprimăm latura jovială și spontană pentru a ne putea manifesta unicitatea;
• Datorită regulilor flexibile, jocul readuce spontaneitatea și libertatea de manifestare a sinelui;
• „Construiește” capitalul emoțional pozitiv, adică acele experiențe pozitive pe care le putem accesa atunci când situații mai dificile din punct de vedere emoțional;
• „Dezlănțuie” creativitatea ce ne poate ajuta ulterior să găsim soluții inedite la dificultățile întâlnite peste zi.
• Jocul este poarta regală către autocunoaștere deoarece prin intermediul acestuia reușim să ne descoperim acele părți pe care le-am uitat sau pe care nu le-am cunoscut niciodată.

Principalele capcane care ne împiedică să ne satisfacem nevoia de joc sunt cele legate de stereotipurile sociale, dar și de blocajele noastre emoționale:

• Mereu trebuie să acționăm conform vârstei cronologice. Această capcană ne șoptește că, indiferent de situație, trebuie să purtăm masca seriozității și a omului „matur” care nu are de-a face cu astfel de „stupizenii”. Putem fi de acord cu faptul că anumite situații presupun un anumit grad de seriozitate, dar, de la aceste situații specifice până la eliminarea completă a jocului din viața noastră, este o „distanță” lungă;
• Întotdeauna este ceva mai bun de făcut. În zilele noastre, imaginea de sine pozitivă are cumva legătură și cu numărul de ore lucrate! Altfel spus, cu cât suntem mai ocupați și mai stresați cu atât ne percepem ca fiind mai buni și mai competenți. Acest lucru nu ar fi o problemă în sine dacă munca depusă, pentru a satisface nevoia de o imagine de sine pozitivă, nu s-ar realiza în detrimentul timpului pentru joc;
• Jocul întotdeauna trebuie să aibă anumite obiective. Astfel, hobby-ul devine o metodă prin care ne rotunjim veniturile, sportul ne ajută să ne extindem rețeaua contactelor sociale, jocurile competitive se transformă în adevărate câmpuri de luptă pentru că avem nevoie să ne dovedim nouă înșine că suntem puternici și capabili.

Jocul și relația de atașament securizantă reprezintă cele două contexte sigure în cadrul cărora avem oportunitatea să ne exprimăm plenar particularitățile propriilor personalități și să ne descoperim resursele interne. Așa că …nu uita să te joci zilnic!

 

Bibliografie:

• Lenore Terr, Beyond Love and Work: Why Adults Need to Play, Ed.  Scribner, New York, 1999.
• Paul Roberts, “Goofing Off” Psychology Today, Iulie/August 1995.