Una din definițiile motivației ar putea fi anticiparea unor stări emoționale plăcute care ne determină să facem în prezent anumite acțiuni pentru a putea experimenta respectivele stări emoționale. Expresia ”Mă simt motivat să pierd în greutate”, de fapt face referire la anticiparea stării de bine pe care o voi avea când o să ajung cu cinci kilograme mai slab. Însă trebuie făcută distincția între motivația pentru rezultat și motivația de a depune efortul necesar pentru a ajunge la rezultat. De exemplu, este o mare diferență între a fi motivat pentru a fi în formă și a fi motivat ca să fac exercițiile azi/acum. Prima face referire la rezultat, iar cea de a doua la procesul pe care trebuie să-l parcurg pentru a ajunge la rezultat.

Pentru orice lucru care necesită efort, este important să știm că acel efort urmează să fie răsplătit. Răsplata poate fi un alt element care ne motivează. De exemplu, zilnic mergem la muncă și depunem efort susținut pentru a ne îndeplini sarcinile. Ne trezim dimineața (cu siguranță mai devreme decât ne-am dori), facem duș, ne îmbrăcăm și apoi ieșim pe ușă pregătiți să înfruntăm ”peripețiile” fiecărei zi. Dacă avem o zi bună la muncă, seara, vom trage concluzia că a meritat. Însă, dacă am avut o zi mai puțin bună, măcar știm că la sfârșitul lunii va exista o răsplată – salariul. Astfel, ne vom putea plăti facturile sau vom putea merge în excursia la care visăm.

Mai mult decât atât, în toți acești ani în care am fost la muncă ne-am dezvoltat o obișnuință în acest sens: În fiecare dimineață (zile lucrătoare) ne trezim și ne ducem la muncă ca să ne îndeplinim responsabilitățile asumate. Și ne ducem chiar și în acele zile în care suntem mai puțin motivați de ceea ce s-a întâmplat cu o zi înainte sau de salariul mai puțin atrăgător. Adesea, obișnuința ne ajută să ne atingem obiectivele, chiar și atunci când motoarele motivației au rămas fără carburant. Cu alte cuvinte, obișnuița poate fi considerată, într-un sens mai larg, o formă de motivație.

Însă, sunt situații în care nici obișnuința, nici răsplata și nici anticiparea unei stări emoționale pozitive parcă nu mai ajută. Când vrem să depunem efort susținut în vederea îndeplinirii unei activități care ne face mai puțin plăcere sau cu care nu suntem obișnuiți trebuie să înțelegem că motivația brută este ca un mușchi care obosește repede și pe care nu-l putem utiliza la nesfârșit. O astfel de activitate ce reprezintă o adevărată provocare motivațională pentru mulți dintre noi este ”mișcarea pentru o viață sănătoasă”.

Iată câteva trucuri prin care reușim să avem o motivație inspirată atunci când dorim să începem să facem puțină mișcare:

• Etapizarea. Atunci când stau în vârful canapelei, dorința mea de a face sport poate părea o sarcină demnă de Hercule. Însă la fel de bine îmi pot propune să fac un prim pas care să mă aducă mai aproape de îndeplinirea sarcinii. Pentru început îmi pot propune doar să mă îmbrac în hainele de alergat și să mă încalț, îndiferent dacă ies la alergat sau nu. Efortul constă în etapizarea procesului și îndeplinirea primului pas, permițând totodată motivației naturale să preia controlul. Uneori, pofta chiar vine mâncând!
• Manipularea contextului. Adesea, pentru a putea să realizăm primul pas este nevoie de o manipulare vicleană a contextului. Este foarte puțin probabil să ne apucăm de sport dacă pantofii de alergat ”hibernează” liniștiți pe șifonier, sau dacă hainele de alergat nu sunt comode pentru că nu sunt potrivite cu sezonul. De asemenea, ajută mult să avem o înlănțuire a obiceiurilor, astfel încât noul obicei de a alerga să-l legăm de ceva ce facem în prezent: ”În fiecare zi de joi, când mă întorc de la X (x fiind acțiunea/obiceiul pe care îl fac în mod constant fără efort)” Formulările vagi: ”O să …cândva săptămâna viitoare…văd eu…” ne vor scoate mereu din terenul motivației.
• Controlul atenției și a gândirii. Atenția și gândirea sunt două mecanisme cognitive pe care le putem controla în mare măsură. Astfel, este în puterea noastră să ne concetrăm pe aspectele pozitive ale procesului. Dacă gândul îmi zboară și rămâne blocat ”în” hainele murdare pe care trebuie să le spăl ulterior, probabil motivația pentru mișcare va dispare la fel de repede pe cât a apărut.
• Asocieri înțelepte. Mușchiul motivațional poate fi ajutat și de asocierile înțelepte. Ideea este să-l asociem pe ”Trebuie să fac …” cu o activitate plăcută. De exemplu, dacă nu-mi face o plăcere deosebită să alerg, pot asocia alergatul cu ascultatul muzicii preferate.
• Suportul social. Declararea ”publică” a intenției în fața membrilor familiei sau a unor prieteni apropiați poate acționa ca un factor motivator important deoarere este o formă indirectă de asumare a responsabilității. Totodată, activitatea împărtășită și desfășurată împreună cu altcineva devine mai ușoară deoarece preocuparea și încurajarea celuilalt ne ajută să rămânem pozitivi și să nu ne simțim singuri atunci când depunem efort.
• Finalul plăcut și relaxant. Este foarte important modul în care terminăm activitatea. Un finiș în forță sau cu ”frâna trasă” pot fi ancore motivaționale pentru următoarea dată când ne gândim să facem mișcare. Indiferent de alegere, finalul trebuie să fie unul relaxant și care se poate transforma ușor într-o amintire pozitivă.
• Recompensarea. Mai ales la început poate fi de ajutor să ne stabilim anumite recompense concrete pe care să ni le acordăm după ce am depus un anumit nivel de efort. Atenție, efortul depus pentru dobândirea recompensei nu trebuie să fie nici greu de realizat, dar nici facil. De exemplu, după ce vom face mișcare timp de 30 de minute, în patru zile dintr-o săptămână, ne putem achiziționa un tricou nou pentru sport.

În contextul în care știm că mișcarea eate benefică pentru sănătatea fizică și psihică, însă ”cheful și starea” sunt sufocate de obiceiuri călduțe, ieșirea din zona de confort poate presupune să-i aplicăm motivației mai multe roți ajutătoare. Așa că alege 2-3 din roțile descrise mai sus, încearcă și fii blând cu tine!