În cadrul psihoterapiei copilului/adolescentului specialistul este cel care îi oferă suport să își spună povestea și îl ajută să-și rezolve cât mai independent posibil dificultățile emoționale și/sau anumite probleme situaționale. Este tot un fel de călătorie, ca-n cazul psihoterapiei adulților, însă este o călătorie puțin diferită deoarece copii nu pot fi invitați să stea de vorbă despre dificultățile lor emoționale pentru că, probabil, ar evita să vorbească, s-ar plictisi de conversație după un scurt timp și s-ar uita foarte des la ușa cabinetului. Astfel psihoterapeutul trebuie să ia în considere alte moduri de a călători în sine. De exemplu, l-ar putea atrage pe copil în joc, l-ar putea implica într-un ”piesă de teatru” cu ajutorul păpușilor de pluș, l-ar putea determina să spună o poveste ori să-și imagineze o aventură într-o lume fantastică. Psihoterapeutul încearcă să fie în relația cu copilul o persoană de ajutor, calmă, stabilă, capabilă să participe, atunci când situația e cere, dar și să asculte, să accepte necondiționat persoana copilului și să-l înțeleagă întotdeauna.

Care sunt obiectivele călătoriei psihoterapeutice a copilului?

În general, copilul care ajunge la psihoterapie este adus de către părinții lui, sau de alte categorii de aparținători, deoarece există îngrijorări din pricina comportamentelor problematice (ex. agresivitate, izolare socială etc). Însă, experiența a dovedit că în majoritatea cazurilor nu este vorba doar despre o problemă de comportament, ci în spatele acesteia se află anumite dificultăți emoționale. În cazul multor copii, comportamentele inadecvate sunt consecința unor factori stresanți exteriori (ex. abuz, traumă, divorț etc.), în timp ce în cazul altora este vorba despre anumite procese interne care produc disconfort emoțional. Indiferent de sursă, comportamentele problematice manifestate de copii trebuie privite ca niște încercări de a face față anxietății și de a-și mențiune un oarecare echilibru emoțional.

Călătoria psihoterapeutică a unui copil este mult flexibilă și presupune multe abateri de la cărarea inițială deoarece o respectare rigidă a hărții inițiale poate fi periculoasă pentru că nu ia în considerare nevoile copilului. Pentru ca nevoile de bază ale copilului să iasă la suprafață și să poată fi abordate terapeutic, psihoterapeutul trebuie să respecte ritmul, procesul și prioritățile copilului. Chiar dacă la stabilirea obiectivelor călătoriei fiecare personaj (părinte, copil, psihoterapeut etc) își aduce aportul său, modul în care aceste obiective sunt abordate în cadrul fiecărei etape/ședință a călătoriei este în special în controlul copilului. Însă, din experiență, putem trasa o serie de obiective generale ale psihoterapiei copilului:

• Copilul să fie capabil să gestioneze, în conformitate cu specificul vârstei, diferite stări emoționale care îi produc disconfort;
• Copilul să posede abilitatea de a face conexiuni în ceea ce privește legătura existentă între gânduri, emoții și comportamente;
• Copilul să posede un concept de sine pozitiv (încredere în sine, părere pozitivă despre sine etc.);
• Copilul să fie capabil să-și modifice comportamentele care au consecințe negative și care îi afectează negativ relații cu cei din jurul său;
• Copilul să dea dovadă de o capacitate de adaptare crescută însă în conformitate cu specificul vârstei cronologice;

Care sunt principalele etape ale călătoriei?

Orice călătorie terapeutică are nevoie de o strategie în ceea ce privește modul în care se va produce schimbarea pozitivă a copilului:

1. Într-o primă etapă copilul este invitat să-și spună povestea, astfel încât să aibă șansa de a-și clarifica și de a înțelege cognitiv anumite evenimente și probleme. Totodată, își exteriorizează emoțiile dureroase și dobândește un anumit control asupra îngrijorărilor și neliniștilor prin mijloace care sunt mai degrabă active (jocul de rol, jocul cu păpușile de pluș, desenul etc), decât pasive. Uneori, faptul în sine de a-și spune povestea poate fi eficient, reușind să diminueze suferința emoțională și la soluționarea spontană a problemelor.
2. Alteori, doar simpla povestire a istorie personale nu este de ajuns și este nevoie de o consolidare a puterii copilului astfel încât să nu mai fie tulburat de gândurile și de stările emoționale care îi induc anxietate. Acest lucru se realizează în principal prin modificarea percepției pe care copilul o are despre el, despre abilitățile și competențele lui, stimulându-se astfel stima de sine. În cadrul psihoterapiei copilul își construiește o imagine de sine pozitivă care este bazată pe experiențe reale. Această imagine pozitivă a sinelui îi va permite copilului să aibă încredere în abilitatea sa de a lua decizii și de a face alegeri pentru viitor.
3. După modificarea percepției de sine, copilul poate trece în etapa următoare: Să pună sub semnul întrebării anumite convingeri. Este etapa în care psihoterapeutul îl ajută pe copil să-și identifice gândurile disfuncționale și convingerile auto-distructive și să le înlocuiască cu altele funcționale. Drept consecință a eforturilor de până acum copilul este capabil să ia în considerare la nivel cognitiv diferite alegeri și opțiuni privind viitorul.
4. Plecând de la opțiunile și alegerile selectate copilul poate exersa comportamentele care sunt congruente cu acestea. În general asta presupune învățarea unor noi comportamente sau abilități (emoționale, sociale, de rezolvare a problemelor etc). Dacă nu se întâmplă acest lucru, tiparele de gândire și cele comportamentale ale copilului îi pot cauza alte probleme, iar copilul va avea din nou nevoie de consiliere.