De câte ori nu ai fost confuzat/ă de aparenta incapacitate a băiatului tău de a discuta despre lucrurile care îl frământă, despre emoții sau despre relațiile lui de prietenie complicate? Sau poate te-ai simțit jignit/ă de lipsa lui de interes în ceea ce privește interacțiunea cu tine. Sau, pur și simplu, nu ai putut înțelege care sunt cauzele agresivității manifestate față de persoanele din jurul lui, indiferent dacă sunt rude, colegi sau prieteni.
Desigur, instinctul de părinte îți semnalează că ceva se întâmplă și că în momentul respectiv ceva nu este în regulă cu băiatul tău. Dar ce anume?! Ai impresia că ești pus în fața unui puzzle care, odată cu înaintarea în vârstă, dar și cu toate eforturile și încercările tale de a-l înțelege, are din ce în ce mai multe piese, iar ție îți este din ce în ce mai greu să le așezi în context. Pentru a rezolva satisfăcător acest puzzle trebuie să înțelegem că e nevoie să privim băieții dintr-o perspectivă nouă, o perspectivă care să țină cont de particularitățile biologice și psihologice ale ființei lor.
Din nefericire, perspectiva societății actuale menține și chiar perpetuează o imagine stereotipă a masculinității, astfel că băiatul trebuie să se alinieze și să “răspundă” unui ”portret” prestabilit: el trebuie să fie agresiv, independent, lipsit de emoții, obiectiv, dominator, activ, competitiv, logic, antreprenor competent, direct, etc. Așadar, nu e de mirare că, uitându-se în oglinda oferită de cei din jur, mulți băieți/bărbați au parte de o perspectivă rigidă și nu reușesc să se observe așa cum sunt în realitate: puternici și sensibili, raționali și emoționali, obiectivi și subiectivi, direct și asertiv, competitiv și vulnerabil… Ei văd doar ce trebuie să vadă, doar ce le este impus să vadă.
Chiar de la vârste mici băieții sunt nevoiți să-și ascundă latura sensibilă care, după cum le dictează societatea, nu este la modă și îi rușinează ori de câte ori se manifestă. Așadar, a-ți consola un coleg care plânge sau a sări în ajutorul unei persoane vulnerabile sunt acțiuni ce provin din sfera slăbiciunii – nu sunt “bărbătești”. Astfel băiatul “învață” să se adapteze și să respecte acest cod special al băieților, învață să poarte un fel de ”mască a puterii” a cărei menire este să ascundă sensibiltatea, vulnerabilitatea și emoționalitatea. ”Codul puterii” este ”impus”, pe de o parte în mod indirect, de către părinții băieților care se tem că cei mici nu se vor adapta într-o societatea competitivă, iar, pe de altă parte în mod direct, de către societate, fie că e vorba de grupul de prieteni care ia în derâdere orice ieșire mai ”sensibilă”, sau de mesajele din filme și reclame care prezintă cu preponderență doar tipologia bărbatului puternic, competitiv, războinic. Ideea este că nu existența în sine a acestor caracterisitici este problematică, deoarece toate acestea au avut sens, și încă au sens, din punct de vedere al evoluției omului. Dificultatea apare când aceste caracterisitici sunt încurajate, recompensate, valorizate, în detrimentul celor care ar reprezenta opusul sau alternativa (sensibilitate, vulnerabilitate, empatie, deschidere).
Din nefericire, această mască a puterii implică reprimarea multor stări emoționale (frică, vulnerabilitate, nevoia de a fi îngrijit – de a fi copil, uneori), ceea ce conduce la o existență disociată și scindată. Băiatul beneficiază de puține momente de-a lungul existenței sale când reușește să aibă o perspectivă integrată asupra celor două părți. Practic, din dorința și nevoia lui de a fi acceptat și iubit de către cei din jurul său, este nevoit să trăiască o viață semi-autentică, exilat din propriul sine. Trebuie să-și abandoneze o parte a sinelui (sinele sensibil, sinele emoțional) și trebuie să urmărească un sine masculin ideal, acceptat de societate, pe care însă nu-l vor atinge niciodată deoarece este un concept utopic. Exilul din propriul sine, coroborat cu rușinea de a se percepe inferior în comparație cu idealul masculin promovat de societate, poate avea consecințe devastatoare pentru viața emoțională și socială a viitorului bărbat: depresie, probleme de relaționare, lipsa încrederii în sine, agresivitate.
Dezvoltarea unui sine autentic, complet și integrat implică, în primul rând, iubirea necondiționată a părintelui, abilitatea acestuia de a accepta diversitatea, capacitatea lui de a fi flexibil și, în fine, dorința părintelui de a veni în întâmpinarea nevoilor emoționale ale copilului. În cazul băieților, principalele nevoi psihologice ce trebuie sătisfăcute pentru a facilita dezvoltarea unui sine complet sunt:
- un mediu sigur și protector în care emoțiile nu sunt doar tolerate, ci reprezintă principalul ingredient al formării și dezvoltării băieților; un mediu care oferă suficiente oportunități pentru exprimarea vulnerabilităților emoționale; un mediu în care adulții sunt adevărate exemple în ceea ce privește autoreglarea emoțională și empatia;
- o identitate masculină autentică ce se formează firesc, energic, creativ și cu îndrăzneală, sub umbrela acceptării și aprecierii părinților, departe de ploaia stereotipurilor prezente în societate;
- recunoașterea și acceptarea diferențelor cauzate de hormoni și de particularitățile funcționale ale creierului ce-i determină să fie mai activi, mai competitivi și mai ”certăreți”.
Ca adulți, avem responsabilitatea și posibilitatea să alegem cum să ne privim băieții și cum să rezolvăm puzzle-ul din spatele momentelor dificile. Firește, putem alege – fără a ne complica – drumul facil al stereotipului social, dar plin de consecințe negative pentru sănătatea emoțională a băieților noștri, sau putem considera unicitatea lor ca fiind principala resursă în construirea unui sine plenar și sănătos.
