Uneori, părinții au motive întemeiate să considere că cei mici nu se vor descurca în anumite situații dificile și, astfel, le este foarte greu să-i lase să se descurce singuri. Situația devine mai complicată când copilul se frustrează ușor iar părintele tolerează cu greu disconfortul emoțional al copilului, sau, și mai interesant, când îngrijorarea adultului în ceea ce privește eșecul/greșeala copilului depășește cu mult îngrijorarea acestuia din urmă. Chiar dacă ”evoluția” a fost un profesor bun și a învățat părinții să intervină de fiecare dată când copiii resimt disconfort, totuși există anumite principii ale intervenției ce țin cont de vârsta copilului și de complexitatea sarcinii, astfel încât dezvoltarea sentimentului de autonomie și independență al copilului să nu fie afectată.

Pe de o parte, dacă părintele intervine prea repede și face totul în locul copilului, fără să încerce să-i dezvolte abilitățile elementare de viață independentă, implicit îi transmite și mesajele ”Nu cred că te poți descurca” și ”Mereu vei avea nevoie de ajutorul meu”. Pe de altă parte, dacă nu intervine sau intervine prea târziu, există riscul ca aceste competențe să nu fie învățate sau să fie învățate distorsionat. Însă, dacă activitatea este adecvată nivelului de dezvoltare al copilului și dacă părintele îi oferă doar sprijinul de care are nevoie pentru a o îndeplini singur, atunci copilul va fi mai încrezător în forțele proprii și mai independent în viața de zi cu zi.

În acest context este important ca părintele să fie conștient de măsura efortului pe care-l depune în vederea protejării copilului sau a controlării mediului din jurul lui astfel încât să fie ferit de experimentarea eșecului sau a disconfortului emoțional. Totodată, trebuie să fie conștient și la mesajele indirecte prin care îi transmite că lucruri negative se pot întâmpla oricând și că nu crede că se va descurca – ”Ai grijă cum….”, ”Ne auzim la telefon de 5 ori pe zi ca să fiu sigur/ă că ești bine” etc.

Primul pas în încurajarea independenței copilului este descoperirea sarcinilor și activităților zilnice pe care le poate face singur. Este de preferat să se înceapă cu activități ce țin de rutina zilnică deoarece, chiar dacă implică un grad mai scăzut de emoționalitate, îi vor oferi copilului sentimentul de încredere că poate să facă singur lucruri noi și îl vor ajuta să se simtă în control ca o ”persoană matură”.

Plecând de la principiul amuzant, dar adevărat, ”O mașină de spălat nu este mai complicată decât un smartphone”, mai jos sunt câteva exemple de activități zilnice ce pot fi făcute de copii, avându-se în vedere nivelul de dezvoltare:

Nivel de dezvoltare	Activități ce pot fi realizate independent
6-7 ani	·       Se spală pe dinți ·       Își spală părul ·       Așază masa ·       Menține ordinea în propriul dormitor ·       Aspiră în camera proprie și în sufragerie ·       Hrănește animalele de companie ·       Se îmbracă și se încalță
8-10 ani	Toate de mai sus, plus: ·       Duce gunoiul ·       Udă plantele ·       Are grijă de plante ·       Face cumpărături simple ·       Pregătește un fel simplu de mâncare (ex. Sandwich) ·       Se trezește cu ajutorul ceasului deșteptător ·       Își face patul ·       Pregătește micul dejun
11-13 ani	Toate cele de mai sus, plus: ·       Are grijă de bunurile personale ·       Mici călătorii cu transportul în comun ·       Planifică o ieșire de o zi cu familia ·       Caută informații utile familiei pe internet

În concluzie, dezvoltarea abilităților de viață independentă conduce (parțial) la dezvoltarea încrederii în sine a copilului. Lucrurile ”mici” pe care le face singur acum, se vor transforma ulterior într-un sentiment general al ”PUTINȚEI”.