Adesea se vorbește despre parenting ca despre o meserie – ”meseria de a fi părinte”. Din această ”definiție” se poate înțelege că avem de-a face cu un ”expert – părintele” și ”o materie brută – copilul” care urmează să fie modelată. Consider că această formulă este restrictivă deoarece nu reușește să surprindă toată complexitatea fenomenului de a fi părinte. În special, nu reușește să surprindă influența pe care o poate avea copilul asupra personalității părintelui și asupra modului în care acesta poate reînvăța să iubească și să relaționeze cu cei din jur. Din acest unghi, parentalitatea reprezintă o oportunitatea de evoluție și dezvoltare pentru toți actorii implicați, atât pentru copii cât și pentru părinți.

Ce își doresc părinții de la copiii lor?

Dorințele și așteptările părinților în ceea ce privește caracteristicile pe care să le aibă copiii lor reprezintă factorul principal ce determină care dintre comportamente și atitudini sunt încurajate sau descurajate.  Modul în care părinții își disciplinează copiii, subiectele de discuție alese, chiar și sentimentele experimentate față de ei înșiși, ajung să fie dictate de prezența sau absența anumitor trăsături și caracteristici în personalitatea copiilor lor. Deși fiecare părinte și fiecare copil sunt unici în felul lor, majoritate părinților își doresc lucruri similare pentru copii lor. Când părinții din diferite culturi au fost întrebați care sunt principalele caracteristici pe care și le doresc pentru copiii lor, ei au răspuns:

• Responsabilitate
• Abilitatea de a face alegeri bune
• Abilitatea de a amâna recompensa
• Relativ lipsit de stres și anxietate
• Fericit
• Performanță academică
• Compasiune
• Abilitatea de a soluționa eficient probleme
• Auto-suficiență financiară
• Sănătate
• Un grad ridicat de confort în asumarea riscurilor
• Motivat la școală
• Încredere în sine
• Competent
• Abilitatea de a-și construi o familie fericită
• Preocupat de dreptatea socială
• Interes față de propria educație pe termen lung

Cu siguranță aceste trăsături și competențe sunt importante și merită toată atenția părinților, însă mai sunt și alte caracteristici care pot fi la fel de importante, dacă nu chiar mai importante. De exemplu, ar fi extraordinar dacă fiecare copil ar avea un nivel crescut al speranței și al entuziasmului vis-a-vis de viața cotidiană. Este de dorit ca ei să fie pasionați de ceea ce fac în viața lor, și să aibă o viziune cât mai clară asupra propriului viitor. Este de dorit ca să aibă o părere pozitivă despre ei și să acționeze dând dovadă de acceptare de sine și de blândețe în legătură cu propria persoană. Este foarte important ca ei să posede un sistem clar de valori și principii după care să se ghideze, astfel încât comportamentele și deciziile luate să susțină respectul de sine, precum și respectul față de cei din jur. De asemenea, este important ca ei să devină persoane responsabile în ceea ce privește propriile acțiuni și comportamente. Nathaniel Braden, un specialist în dezvoltarea personală, afirma că ”un concept de sine pozitiv este mult mai important decât cunoașterea anumitor definiții și teoreme. Asta îmi doresc eu pentru copii mei. Ceea ce simt în legătură cu propriile abilități și competențe este fundația peste care se așează tot ceea ce vor putea realiza în viață.”

În acest context, primul pas pe care trebuie să-l facă fiecare părinte este să-și clarifice care sunt acele caracteristici pe care dorește să le vadă la propriul copil, apoi să facă schimbările necesare în propria atitudine și în propriul comportament pentru a încuraja și susține dezvoltarea lor la copil.

Scopul principal al consilierii parentale (”parenting-ului”) în acest proces este acela de a ajuta părintele să descopere care sunt caracteristicile necesare ce vor ajuta copilul să fie o persoană adaptată social, rezilientă în fața dificultăților și încrezătoare în forțele proprii. Apoi, să ofere sugestii în legătură cu modalitățile în care se pot dezvolta respectivele caracteristici la copii, ținând cont de particularitățile situaționale și de dinamica  familiei.

Scopul secundar este cel de a oferi soluții în ceea ce privește dificultățile emoționale și comportamentale specifice manifestate de copil, ”focusul” fiind însă pe pozitiv, adică pe dezvoltarea acelor abilități și competențe menite să prevină apariția acestora în viitor.