Din când în când, aproape toți copiii ascultă selectiv. În cazul copiilor mici, explicațiile lungi și raționale nu funcționează, în primul rând deoarece nu au dezvoltată suficient de bine capacitatea de a-și menține atenția concentrată pentru mult timp, și în al doilea rând deoarece abilitățile cognitive (raționament, planificare, organizare etc) sunt abia la începutul dezvoltării lor. Astfel, logica nu este importantă pentru ei, așa că, atunci când îi dăm copilului diferite comenzi, explicații, instrucțiuni sau îi cerem să facă ceva, acestea trebuie să fie ”scurte și la obiect”. Atenție totuși, să nu sune ca niște ordine militare! Trebuie să utilizăm un ton care să-l determine pe copil să ne asculte și să simtă că suntem de partea lui, nu împotriva lui. Arătând că îl înțelegem, îi dăm de știre că părerile lui contează pentru noi și că este firesc să ai propriul punct de vedere.

În continuare sunt prezentate câteva idei care pot mări șansele ca cel mic să asculte ceea ce îi transmitem:

• Dacă avem de purtat discuții importante cu copilul, ar fi bine să profităm de momentele spontane, când pare liniștit și capabil de conexiune cu noi. În timp ce ne pregătim de culcare sau când suntem în mașină pot fi astfel de prilejuri.
• Din moment ce peste 80% din comunicare este non-verbală este important să ne apropiem de copil și, înainte de a-i vorbi, să ne coborăm la nivelul ochilor lui și să îl mângâiem pe braț/spate. Deși lasă impresia că ne ignoră în mod deliberat, copilul mic poate fi implicat total în ceea ce face și s-ar putea ca chiar să nu ne audă, din această cauză contactul vizial și cel fizic sunt necesare pentru a-i capta atenția.
• Copilul trebuie să știe în mod clar și concret ce dorim de la el. Mesajele de genul ”De ce nu ești atent?” sau ”Oare când o să-ți pui și tu mintea la contribuție?!” pe lângă faptul că subminează înrederea în sine a copilului, nici nu îi transmit exact ceea ce are de făcut – ”Pune, te rog, mașinuțele în cutia lor!”
• Trebuie să evităm să începem propozițiile cu ”Dacă”, ”Tu” și ”De ce”. ”Dacă” este amenințător; ”Tu” indică un atac la adresa celuilalt; ”De ce” pretinde copilului să dea explicații, ceea ce rareori poate să facă deoarece nu este suficient de dezvoltat cognitiv. De asemenea, atunci când copilul experimentează emoții intense (frică, furie, tristețe etc), este incapabil să organizeze logic informația și să răspundă la întrebarea „De ce…?”
• Este util să dăm un avertisment cu cinci minute înainte să-l rugăm pe copil să facă ceva pentru a-l ajuta să poată facă mai ușor trecerea de la o activitate la alta. În cele cinci minute copilul are timp să se acomodeze cu ideea că trebuie să încheie activitatea pe care o desfășoară și mai apoi să-și pregătească ”forțele” pentru cea nouă.
• Împărțirea în etape mici poate ajuta copilul să parcurgă mai ușor sarcinile complexe. De obicei ajută să conștientizăm, să punem în cuvinte, ori să lăudăm copilul pentru etapele parcurse.
• Oricând putem alege să înlocuim țipătul cu vorbitul în șoaptă sau cu cântatul. Uneori, copilul poate asculta mai atent când vorbim în șoaptă sau când le captăm atenția cu un ton cântat.
• Pentru a crește nivelul de implicare al copilului și pentru a-l încuraja să aibă inițiativă, putem înlocui comanda cu o întrebare ajutătoare care să-l ghideze către ceea ce are de făcut.
• Dacă timpul este scurt, putem încerca să provocăm copilul să acționeze contra cronomentru: ”Arată-mi cât de repede poți să-ți pui haina.” sau ”Pariez că nu poți să-ți pui haina până sună ceasul.”
• Poate fi de ajutor să rugăm copilul să repete cu propriile cuvinte ceea ce i-am spus. În felul acesta vom ști dacă a înțeles bine ce ne așteptăm de la el și îl ajutăm să-și reamintească.
• Uneori poate fi de ajutor să înlocuim cuvintele cu acțiuni concrete. Putem lua copilul ușor de mână și să-l ducem calm acolo unde vrem să facă ceva anume. Un prim impuls din partea noastră poate fi tot ceea ce copilul are nevoie. Atenție, cuvintele cheie aici sunt calm și blând!
• Validarea emoțiilor copilului (identificarea, numirea și normalizarea emoțiilor) îl face mai ascultător deoarece percepe că este văzut și înțeles de noi.
• Trebuie să rămânem în apropiere, pentru a fi siguri că cel mic își face treaba. Ajută să ne amintim că cel mic uită repede ce are de făcut și că instrucțiuniile strigate din altă cameră sunt foarte ușor de ignorat.
• Dacă realizăm că repetăm aceeași instrucțiune de mai multe ori, este posibil ca cel mic să fi devenit ”imun” la vorbele noastre. În acest context este important să ne schimbăm stilul de comunicare și modul în care îi cerem copilului să facă diferite lucruri.

Ideea este că, dacă vrem ca cel mic să fie mai atent la ce-i spunem, trebuie, probabil, să vorbim mai puțin. Totodată, trebuie să avem în minte că o bună comunicare înseamnă să vorbești, dar și să asculți, așa că este imperios să fim un exemplu în acest sens.