Adesea părinții întreabă: ”Dacă mă conectez emoțional la copil în momentele lui de furie sau când face ceva greșit, nu îl răsfăț? Nu cumva îi întăresc comportamentul nepotrivit pe care încerc să-l schimb prin faptul că-i ofer atenție în acele momente?” Aceste întrebări sunt cât se poate de legitime și de firești, însă au la bază neînțelegerea diferenței dintre conectare emoțională și răsfăț.
Conectarea emoțională presupune ca părinții să participe la tot ce simte copilul, să fie prezenți alături de el și să îl ajute să se liniștească în momentele grele. Acordarea și conectarea la lumea interioară a copilului îi permite să știe că este văzut, auzit și iubit de către părinți. Copilul care experimentează aceste lucruri în relația cu părinții săi va avea sentimentul că este în siguranță și astfel se va putea dezvolta armonios.
Când copilul se simte rușinat, furios sau trist acestea sunt cele mai bune momente în care părinții ar trebui să-i fie alături. Conectarea emoțională a părinților îl ajută să-și stăpânească furtuna emoțională și să se regleze emoțional, având modelul părinților drept ”ghid”. Cu alte cuvinte, când părinții se conectează emoțional la starea copilului ei îl ajută să treacă de la starea de reactivitate emoțională către una în care poate asculta, poate învăța și chiar poate lua propriile decizii. Lipsa conectării emoționale a părinților nu face altceva decât să-i sporească furtuna și confuzia interioară și să-i afecteze negativ sentimentul de siguranță deoarece copilul percepe că nu mai are control asupra propriilor emoții și asupra propriului corp: bătăile puternice ale inimii, respirația sacadată, mușchii tensionați și senzația de gol în stomac.
Conectarea emoțională poate presupune contactul fizic blând. O atingere ușoară pe braț, o mângâiere tandră pe spate sau o îmbrățișare iubitoare stimulează secreția hormonilor fericirii (oxitocină și opioide) și reduce nivelul hormonilor de stres (adrenalină și cortizol), restabilindu-se astfel calmul și sentimentul de siguranță. Utilizând gesturile nonverbale, mișcările lente, tonul scăzut și blând etc, în locul cuvintelor raționale ce țin de emisfera stângă (raționalul), părinții se conectează la emisfera dreaptă a copilului, partea cea mai direct copleșită și mai conectată la creierul inferior (sistemul limbic). Atingerile nonverbale, disponibilitatea de a asculta și afirmațiile empatice de genul ”Știu, draga/ul mea/u!” ajută copilul să se liniștească și să se simtă în siguranță.
Răsfățul nu are în vedere câtă afecțiune și timp îi acorzi copilului. La începutul secolului trecut a existat un curent în rândul specialiștilor din domeniul creșterii copiilor care recomandau părinților să nu-și țină prea mult în brațe copiii, ca nu cumva să-i răsfețe. Însă, dacă dacă răspunzi nevoilor copilului și îl liniștești nu înseamnă că îl răsfeți ci îl ajutați să-și formeze un stil de atașament sigur. Părinții trebuie să trasnmită copiilor implicit și explicit mesajul că pot conta pe ei în a le implini nevoile emoționale fundamentale.
Părinții își răsfață copiii atunci când le prezintă lumea în așa fel încât copilul simte că are dreptul să obțină tot ceea ce își dorește, fix în momentul în care își dorește și că totul se obține ușor și orice TREBUIE făcut pentru el. Copiii au nevoie să știe că nevoile lor sunt înțelese și împlinite consecvent, însă să nu se aștepte ca dorințele și mofturile să fie întotdeauna îndeplinite. Ei trebuie să știe că vor primi mereu ceea ce le este necesar, chiar dacă nu vor primi mereu ceea ce își doresc. Părintele care se conectează emoțional la copilul său când este supărat ori are o criză de furie și și-a pierdut controlul îi împlinește o nevoie, nu cedează în fața dorințelor și mofturilor acestuia.
Răsfățul poate îmbrăca multe forme:
- când părinții oferă copiilor prea multe obiecte,
- când cheltuiesc prea mulți bani cu ei sau când spun ”da” tot timpul,
- când lasă impresia că oamenii și lumea din jurul lor le vor satisface orice moft,
- când îi protejează de cele mai mici neplăceri și îi feresc excesiv de dificultăți și neplăceri,
- când au o atitudine indulgentă și nu sunt consecvenți cu lucrurile stabilite,
- când fac diferite sarcini în locul copiilor (ex. teme) și îi privează de experimentarea consecinței naturale aferente,
- când părinții intervin excesiv în adminstrarea relațiilor sociale ale copiilor (ex. părinții contactează alți părinți pentru a-și autoinvita copilul la o zi aniversară).
Consecințele negative ale răsfățului:
- copiii nu au oportunitatea de a-și dezvolta reziliența,
- nu învață despre amânarea gratificării și despre eforturile ce trebuie depuse pentru a obține ceva,
- nu sunt obișnuiți să se confrunte cu dezamăgirea,
- își vor dezvolta excesiv sentimentul că totul li se cuvine, în detrimentul unui atitudini de recunoștință și de bucurie pentru lucrurile mărunte,
- copiii răsfățați devin adesea adulți nefericiți deoarece odată ajunși la maturitate cei din jurul lor nu le vor mai satisface orice moft,
- vor avea dificultăți de adaptare și de autoconsolare atunci când lucrurile nu vor ieși așa cum își doresc.
În concluzie, conectarea emoțională este diferită de răsfăț. Conectarea presupune ca părinții să fie alături de copii în momentele dificile, să îi sprijine, să îi liniștească și să-i ajute să își restabiliească sentimentul de siguranță. Răsfățul este atunci când părinții își cocoloșesc copiii inhibându-le dezvoltarea independenței.